Bijuterii CHAUMET-Paris, Place Vendome 12.

Bijuterii CHAUMET-Paris, Place Vendome 12.

Chaumet

www.chaumet.com

Articolul următor reprezintă traducerea adaptată la „Royal & luxury”, apărut în revista Jewels Fashion Watches, nr. 4 / 2007, pag. 118-119.

Totul a început ca o poveste cu zâne: într-o zi, un tânăr bijutier numit Marie-Etienne Nitot, care avea un magazin în rue Saint-Honore, s-a întâmplat să prindă de frâu un cal scăpat de sub control. În şea se afla Napoleon Bonaparte, consul în acea vreme.

În anii următori, ca împărat, Napoleon şi-a amintit de curajul tânărului, şi i-a arătat aprecierea numindu-l pe Nitot bijutier oficial în 1802. Fundamentele faimei şi splendorii Casei Chaumet erau aşezate.

În aceste zile, Beatrice de Plinval joacă rolul principal în povestea cu zâne din istoria Chaumet.

Ea spune: ,,Gustul lui Napoleon pentru bijuterii, mai mult decât estetic, a fost politic. El a dorit să restabilească Franţa drept centru al articolelor de lux şi modei, astfel cum era înainte de Revoluţia din 1789. Nitot & Son au conceput giuvaieruri extraordinare; piesa de rezistenţă era tiara, ce atrăgea privirea asupra părţii superioare a feţei, reprezentând simbolurile puterii şi pompei imperiului.

În 1802 Nitot a creat sabia consulară  împăratului, în care era montat faimosul diamant Regent, de 140 carate, astăzi expus în muzeul Louvre.

Diamantul Regent

Doi ani mai târziu a produs bijuteriile pentru încoronare. Pentru Josephine, prima soţie a lui Napoleon, a creat bijuterii sentimentale. Pentru Marie-Louise, a doua soţie, a creat cele mai somptuoase giuvaieruri…”

…

În ultimele decenii, maharaja de Indore, Gertrude Vanderbilt, Barbara Hutton, s-au numărat printre clienţii fideli ai Casei, iar astăzi staruri precum Catherine Deneuve, Ornella Mutti, şi Sophie Marceau, sunt ,,prinţesele” care îşi cumpără bijuterii de aici.

 

Anunțuri

RAYMOND C. YARD.

Raymond C. Yard.

Raymond C. Yard

Rândurile de mai jos reprezintă traducerea adaptată a unui articol scris de T.R. Flora în revista JQ-The International Jewelry Quorum, martie-aprilie 2008, pag. 82-83, cu referire la cartea ,,YARD-The Life and Magnificient Jewelry of Raymond C. Yard”, de Natasha Kuzmanovic.

Această carte am văzut-o, dacă nu mă înşel, şi la librăria Dalles din Bucureşti.

Raymond C. Yard şi-a început cariera ca uşier la Marcus & Co., New York, în 1898. Avansând de la portar la vânzător, apoi manager general, a obţinut admiraţia lui John D. Rockefeller Jr., care l-a încurajat să-şi deschidă propria sa companie în 1922.

Rockefeller a recomandat serviciile lui Yard familiei sale şi prietenilor; curând tânărul designer crea bijuterii pentru elita new-yorcheză, incluzând familiei Woolsworth, Flagler, DuPont şi Havemeyers.

De la clasicele clipsuri şi brăţări Art Deco la broşe, compania lui Yard a fost mereu caracterizată de pietrele preţioase de cea mai bună calitate, monturi elaborate, un stil care înfruntă trecerea timpului.

Tehnica niello.

Tehnica niello.

Următorul articol este extras din Harold Newman, „An Illustrated Dictionary of Jewelry”, sub titlul ,,Niello”. Cei interesaţi vor traduce şi singuri.

An inlay used in decorating in black on silver (infrequently on gold) that is somewhat related to champleve work except that the effect is metallic rather than vitreous.

The process involved engraving (or, for large areas, using other indenting processes) the design into a metal plate, then filling the indented portions with a powdered black matt alloy made of metallic sulphides (sulphur with silver, copper, and lead) according to various formulae, together with a flux, after which the piece was heated until the alloy melted (at 1200 C) and became fused in the grooves and depressions of the design; the piece, when cooled, was scraped and polished until the niello was removed except in the then contrasting design.

Niello decoration is found on Bronze Age non-jewelry articles (usually of gold) and was reintroduced in Roman jewelry in the 4th century AD, and was also used in Egyptian and early Byzantine jewelry, as well as Anglo-Saxon jewelry; however, the method for executing such work was different, in that the inlay was of silver sulphide alone, and it was not melted but merely heated until plastic, then inlayed and burnished.

In the 11th century the niello formulae were developed, and it was used in Gothic jewelry and some pieces made during Renaissance.

Niello has been used also in India and Islamic countries, and also in Russia (Tula work). An imitative process was used in the Balkans by inlaying lead alone, and also by Dutch engravers during the late 16th and mid-17th centuries by applying niello as a background.

It was revived in the 19th century by Karl Wagner;and it was used in France by Emille Froment-Meurice and in London by S.H. and D. Gass.

In recent years it has been simulated by painting on the surface with a niello preparation as a background or a design.  Some niello work is being done today in the Far East.

Faberge, bijutierul Curţii-ep. 3.

Faberge, bijutierul Curţii-ep. 3.

Ouăle imperiale reprezintă doar o fracţiune infimă din totalul pieselor create de Casa Faberge: ceasuri, barometre, rame pentru fotografii, sticluţe de parfum, seturi de birou, cuţite pentru tăiat hârtia, bomboniere, cutii pentru trabucuri, şi multe, multe altele.

Alături de acestea se aflau lucrările zilnice ale oricărui bijutier de Curte: găsirea celor mai potrivite pietre şi plasarea lor în cele mai fine monturi, precum şi fabricarea argintăriei imperiale.

Lumea lui Faberge era în schimbare, iar acesta, familia şi prietenii, colegii şi angajaţii, trebuie să fi fost conştienţi de situaţia Rusiei, de răbufnirile de violenţă şi dezordine. Figuri proeminente din guvern erau asasinate, protestele intelectualilor, studenţilor şi muncitorilor se înmulţeau, iar răspunsul regimului incompetent era trupe de cazaci, gloanţe, săbii, lovituri de cnut.

Sfârşitul Romanovilor a însemnat sfârşitul Casei Faberge.

Faberge moare la Lausanne, Elveţia, în dimineaţa zilei de 24 septembrie 1920; avea 75 de ani. Cinci ani mai târziu, în 1925, moare la Cannes soţia sa.

Fii săi Eugene şi Alexander au început o afacere la Paris în 1924, sub numele Faberge & Cie., dar piesele acestora nu s-au ridicat la înălţimea originalelor; şi-a încetat activitatea în 1940.

Sfârşit.

Faberge

DAR, pentru creaţiile Faberge, VA URMA!!!

Faberge

Faberge, bijutierul Curţii-ep. 2.

Faberge, bijutierul Curţii-ep. 2.

Elizabeth Balleta, prima-balerină a Teatrului imperial Mihail din St. Petersburg a primit, de la un Mare Duce, o cupă realizată din cristal de stâncă, pe care Henry Bainbridge-primul biograf al lui Faberge- a descris-o drept ,,poate cel mai frumos lucru pe care Faberge l-a făcut vreodată”.

Kşesinskaia, de asemeni din corpul de balet petersburghez, poseda o colecţie Faberge, iar pentru Karsavina Faberge a realizat montura cu diamante a unei broşe ce conţinea un superb ametist, dintr-un set ce a fost oferit pe vremuri  contelui Zubov de către Ecaterina cea Mare.

Faima Casei Faberge a ajuns în Marea Britanie; Edward VII, un admirator înfocat al Casei, a avut grijă ca multe dintre cadourile destinate soţiei sale, Alexandra, să provină de aici, la fel ca şi cele pentru amantele sale, efectiv fără număr.

Entuziasmul lui Edward VII a fost copiat de înalta societate britanică la un asemenea nivel încât a fost necesară-la începutul sec. 20-deschiderea unei filiale la Londra.

Regele Siamului (actuala Thailanda), Chulalongkorn, a fost un alt admirator care şi-a asigurat o suită de creaţii importante Faberge. Apoi incredibil de bogaţii maharajahi indieni, o serie de mandarini chinezi…

Odată cu dezvoltarea afacerilor, spaţiul din strada Morskaya şi-a dublat suprafaţa; în 1898 a fost cumpărată o nouă clădire, pe aceiaşi stradă, la nr. 24. În 1890 a fost inaugurată ramura din Odessa, în 1987 la Moscova, iar la Kiev în 1905.

În această perioadă erau angajaţi circa 500 de oameni, producând mii de articole, pentru a onora nesfârşitele comenzi.

(Notă: O carte pe care o recomand cu drag, Henri Troyat, ,,Viaţa de fiecare zi în Rusia ultimului ţar”.)

-va urma-

ou faberge

ou faberge

Bratara de aur faberge

Faberge

Ceas barbatesc Faberge

Faberge, bijutierul Curţii-ep. 1.

Faberge, bijutierul Curţii-ep.1.

,,Bijutier al Curţii” nu a fost un titlu formal, iar ouăle imperiale doar vârful unui lung şir de comenzi.

Erau nenumărate obiecte cerute, pentru a marca aniversările unor instituţii sau familii, daruri pentru oameni de stat sau regimente, ori ca recunoaştere a serviciilor făcute de diverşi oameni, toate acestea urmând să angajeze abilităţile şi energiile Casei Faberge.

Odată cu recunoaşterea imperială a venit şi cea a clasei bogate; membrii acesteia s-au simţit obligaţi, la rândul lor, să posede propriile colecţii Faberge. Printre aceştia, Alexander Kelch, un milionar siberian, patron entuziast al lui Faberge, şi care a comandat numeroase obiecte, printre care o serie de ouă-asemănătoare celor imperiale-pentru soţia sa Barbara. Acestea sunt cunoscute drept Ouăle Kelch.

Alt client favorit a fost Dr. Emanuel Nobel, un bogat afacerist suedez stabilit în Rusia (nepotul lui Alfred Nobel), o gazdă generoasă, care iubea să împrăştie creaţii Faberge doamnelor invitate la masă. Într-una din ocazii, acestea au primit pandante şi broşe realizate din cristal de stâncă şi diamante, în forma unor superbi fulgi de nea.

Eroinele baletelor şi teatrelor erau idolatrizate de către cei bogaţi. La sfârşitul unui spectacol, balerina Zucchina aproape a dispărut sub mulţimea buchetelor de flori, punctul culminant constituindu-l un colier cu diamante enorme, oferit de admiratorul ei, prinţul Vassilitchikov.

-va urma-

Kelch „Faberge egg”

Kelch „ou faberge”

Kelch ou faberge

Kelch,Faberge

Kelch,Faberge egg

Kelch ou Faberge

Kelch, Faberge

Kelch, ou Faberge

Emanuel Nobel ,ou Faberge

PETER CARL FABERGE-Biografie.

PETER CARL FABERGE-Biografie.

Peter Carl Faberge, descris drept ultimul mare giuvaergiu, s-a născut la St. Petersburg în 30 mai 1846. Tatăl său, Gustav Faberge, a fost un bijutier cu un mic-dar prosper-magazin în St. Petersburg, pe strada Bolshaya Morskaya.

Numele francez al familiei poate fi urmărit până în Franţa lui Louis XIV, în sec. 17. Fiind hughenoţi, au fost persecutaţi, fapt pentru care au părăsit ţara. S-au mutat către est, schimbându-şi numele în Fabri, sau Favri apoi, când s-au simţit în siguranţă, în sec. 18, au revenit la cel de Faberge. În final s-au stabilit în Rusia unde, în 1814, tatăl său, Gustav, s-a născut la Pernau, în provincia baltică Estonia.

Educaţia ca bijutier a lui Peter Carl a început în Germania, fiind ucenicul unui aurar de frunte, Friedmann, în oraşul Frankfurt-am Main.

Ulterior, în Florenţa, se ştie că a vizitat faimosul centru de prelucrare a pietrelor, Opificio delle Pietre Dure şi, cu siguranţă, a văzut colecţia Medici, de bijuterii emailate şi vase preţioase (notă: le-am vazut şi eu, 150 de ani mai târziu, la vremea propriei mele ucenicii!).

În 1872 s-a căsătorit cu Augusta Julia Jacobs, iar primul dintre cei 4 copii, Eugene, s-a născut în 1874.

Când Faberge a preluat firma tatălui său aceasta era mică, dar cu reputaţia bine stabilită. În loc să continue tradiţia executării unor obiecte scumpe, a făcut o mişcare surprinzătoare, revoluţionară, orientându-se către crearea unor piese la care designul era cu mult mai important decât valoarea intrinsecă a materialelor folosite.

Al doilea pas a fost utilizarea unor pietre şi minerale mai puţin costisitoare, dar provenind din Rusia: jadul nefrit (jadul jadeit este altceva), cristalul de stâncă, cuarţul aventurin; chiar şi lemnul, provenind din pădurile ţării, şi-a găsit locul în capodoperele sale.

Dar evenimentul care i-a marcat destinul a fost numirea sa ca bijutier al Curţii imperiale ruse, în 1885.

-va urma-

 

faberge

broasca Faberge

papagal Faberge