Marcarea bijuteriilor (I).
Fiecare timbru aplicat pe un obiect din metal (prin aceasta înţelegând orice marcă ce înfăţişează o figură anume, o literă, sau un nume) a avut dintotdeauna două scopuri. În primul caz, protejarea cumpărătorului: prezenţa timbrului garantează că obiectul este produs cu adevărat din metalul preţios, a cărui compoziţie este conformă legii emanate de autoritatea competentă (a statului, oraşului, corporaţiei).
Trebuie luat în calcul faptul că bijuterii-cu mici excepţii-nu utilizează pentru creaţiile lor metal preţios în stare pură. Aur, platina, şi argint, sunt prea moi pentru a fi folosite în bijuterii; orice obiect produs din aceste metale se poate deforma cu uşurinţă, suprafaţa poate fi distrusă pe parcursul întrebuinţării şi odată cu trecerea anilor. De aceea, din vremuri imemoriale, metalele nobile au fost utilizate sub formă de aliaje, alcătuite din acestea şi alte metale. În acest fel se poate conserva splendoarea metalelor nobile, evitându-se defectele lor.
Aurul este aliat în cele mai multe cazuri cu argint, nichel, zinc, cupru, ş.a. Raportul dintre greutatea metalului preţios şi greutatea altor metale este măsurată, în perioada modernă, în miimi (milesimi), şi se numeşte titlu. De exemplu, aurul 1000 / 1000 este pur, în timp ce un obiect din aur 750 / 1000 înseamnă că este alcătuit din 750 (18K) părţi aur pur şi 250 părţi din unul / sau mai multe metale diverse.
În trecut, puritatea aurului era măsurată în carate. Pentru a înţelege mai bine această exprimare, folosită încă din antichitate, trebuie să ne întoarcem în timp. Cuvântul „carat”provine din limba arabă, indicând arborele carob şi fructele sale. Seminţele acestui arbore au-în general-aceeaşi greutate, circa 0,195 grame, fiind folosite de antici pentru cântărirea metalelor preţioase.
###
EXPERTIZARE / CERTIFICARE / EVALUARE BIJUTERII
expertdiamant 