Marcarea bijuteriilor (II).

Marcarea bijuteriilor (II).

În aproape toată Europa unitatea de măsură pentru metale preţioase se baza pe marcă, derivată din marca romană sau libra (livră). Aceasta era împărţită în 12 uncii, cântărind în total 327,12 grame. Valoarea respectivă, preluată de franci, a fost redusă treptat până la 8 uncii (218,080 g). Pentru stabilirea corectitudinii unei greutăţi era-de obicei-suficientă o marcă de control, acea „marcă”. De aici s-a născut termenul de marcă, ce apare în istorie pentru prima dată în anul 1042.

Greutatea librei (livrei) s-a modificat de la o naţiune la alta: marca de Colonia (Koln) cântărea 233,856 g, cea de Paris 244,7529 g, cea de Viena 280,888 g, cea de Boemia 256,875 g, ş.a.

În Anglia, uncia troy, divizată în 20 dwt (pennyweight), egală cu 31,1035 g.

De la instituţii la corporaţii, pentru comoditate, marca a fost împărţită în 24 carate, su 288 grani. De aici derivă indicarea purităţii aurului în 24 carate. Datorită calităţilor sale tehnice, este preferat aurul de 18 carate, însemnând un aliaj compus din 18 părţi aur pur şi 6 părţi alte metale. Desigur, există şi alte aliaje, cu titluri diverse; de exemplu, aur de 8 carate, 8 părţi aur pur şi 16 părţi alte metale, acesta fiind unul dintre cele mai scăzute titluri autorizate.

În multe ţări, cu începere din sec. XIX, a fost abolită denominarea în carate pentru titlu, fiind introdus sistemul milesimilor (miimi). Pentru pietrele preţioase, exprimarea în carate este utilizată şi acum, în sensul greutăţii, 1 carat = 0,200 g , divizat în 100 puncte.

Dacă timbrul (marca aplicată) garanta cumpărătorului că obiectul era realizat dintr-un aliaj corespunzând regulamentelor locale, acesta servea şi altui scop (cel puţin în anumite state): mărci speciale indicau, pentru obiectele din metal preţios din respectiva ţară, că a fost aplicată o taxă. În multe ţări aceasta era o taxă unică; în altele, taxa era aplicată doar în împrejurări speciale, pe o perioadă determinată, sau pentru importuri, cazurile fiind expres stabilite de către finanţele statului.

Un exemplu tipic a fost măsura luată de către guvernul imperiului austriac, în anii 1806-1807, când statul era implicat în războaiele napoleoniene, şi ruinat financiar; acelaşi lucru s-a întâmplat în Prusia, în 1809, când este introdusă o taxă specială pentru finanţarea războiului contra Franţei.

###

EXPERTIZARE / CERTIFICARE / EVALUARE bijuterii vechi, diamante brute si slefuite, pietre pretioase diverse

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s