Ruble imperiale din platină.

Ruble imperiale din platină.

Un „nou metal siberian”, platina, a devenit cunoscută în Rusia în 1819. Deşi a fost observată iniţial doar sub forma unor incluziuni minore în roci, depozite bogate au fost descoperite la sfîrşitul anului 1824, exploatarea începînd în 1825.

Aceste descoperiri l-au impulsionat pe Demidov (notă: vezi şi art. în blog despre diamantul Demidov) să caute platină în apropierea uzinei sale din Nijni Tagil, unde curînd a fost descoperită în albiile rîurilor. La sfîrşitul lui 1826, P. G. Sobolevski a inventat un procedeu simplu de procesare (purificare) a platinei, care a condus la ideea utilizării metalului pentru producerea monedelor.

Decretul din 24 aprilie 1828 menţiona „printre comorile din munţii Urali se află platina, care anterior a fost localizată aproape exclusiv în America de Sud. Pentru vînzarea mai uşoară a acestui metal preţios este de dorit introducerea ei sub formă de monede”, descriind-de asemenea-şi desenul acestor monede noi.

Emiterea lor a început în 1829 cu piesa de 3 ruble, cele de 6 şi 12 fiind introduse în 1830. S-au emis 1.371.691 piese de 3 ruble, 14.847 de 6 ruble, şi 3.474 de 12 ruble.

moneda de platina

Prima monedă a fost trimisă proeminentului om de ştiinţă german Alexander von Humboldt, care anterior a fost consultat în privinţa utilizării platinei ca monedă, şi confirmarea preţului ei în raport cu argintul.

După moartea sa împăratul Alexandru II a cumpărat acea monedă, în 1859 fiind adusă în Rusia, şi ulterior expusă în Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg.

moneda de platina

Motivul alegerii valorilor de 3, 6, 12 ruble a fost următorul: la monetărie s-au folosit aceleaşi matriţe pentru platină şi monedele tradiţionale de argint; platina este de două ori mai grea decît argintul şi-la vremea respectivă-aproximativ de 6 ori mai scumpă. Moneda de platină de 3 ruble avea aceeaşi dimensiune cu cea de 25 copeici (0,25 ruble), cîntărea de două ori mai mult, astfel avînd o valoare de 12 ori mai mare. De aceea a fost marcată specific „3 ruble la argint” / „3 rublia na serebro”. Aceeaşi logică s-a aplicat pieselor de 6 şi 12 ruble.

Monedele au fost realizate din platină nativă din Ural, ce conţinea-de asemenea-metale nobile precum iridiu şi paladiu, iar astfel fraza „…platină pură din Ural” / „cistoi Uralskoi platinî” înseamnă doar că nici un alt metal nu a fost adăugat intenţionat în producerea monedelor.

Emiterea lor a fost întreruptă în 22 iunie 1845, datorită îngrijorării privind un posibil dezechilibru datorat scăderii preţului platinei, iar în următoarele 6 luni monedele de platină au fost retrase din circulaţie. În acel moment se aflau în mîinile populaţiei cca. 883.212 ruble-platină. Pe atunci monedele de platină nu erau considerate ca investiţie, sau obiecte de colecţie, fiind schimbate imediat pe aurul „mai de încredere”.

Anunțuri

Mohurul de aur.

Mohurul de aur.

Mohurul este o monedă care a fost emisă în trecut de cîteva guverne (India britanică, imperiul mogul, Afghanistan). A fost echivalent, în general, cu 15 rupii de argint; ultima dată emis în India britanică în 1918, dar cîteva state princiare l-au emis pînă la includerea lor în statul India.

Această monedă a fost emisă şi în denominările 2/3 mohur (10 rupii) şi 1/3 mohur de către guvernul britanic, şi 1/2 mohur (7 rupii 8 anna) de către unele state princiare.

Cuvîntul „mohur” a fost introdus de către Sher Shah Suri, în timpul scurtei sale conduceri a Indiei (1540-1554). Monedele cîntăreau 169 grain (1 grain troy = 0,0647891 grame); acesta a mai introdus şi monede de cupru, numite dam, şi monede de argint numite rupiya, în greutate de 178 grains. Ulterior împăraţii moguli au standardizat aceste monede în subcontinentul indian, pentru a consolida sistemul monetar.

Cuvîntul „mohur” derivă din sanskritul „mudra” = simbol / sigiliu / inel.

(Traducere, în premieră, după textul din

en.wikipedia.org/wiki/Mohur.)

Bijuteria Austria.

Bijuteria Austria.

Un giuvaier (numit şi „joyel rico”) creat pentru familia regală a Austriei la începutul sec. XVII, vizibil într-un portret al Margaretei de Austria care-în 1599-s-a căsătorit cu Philip III al Spaniei.

Principalul său ornament este un diamant cu tăiere pătrată, cunoscut drept diamantul Estanque (cumpărat de Philip II pentru Isabel de Valois), sub care era suspendată perla La Peregrina. Diamantul era într-o montură de aur, cu flori şi fructe în relief, şi email roşu, negru şi alb. Giuvaierul mai este prezent într-un portret al reginei, pictat de Velasquez.

Bijuteriile indienilor maya.

Bijuterile indienilor maya.

Articole de bijuterie pre-columbiene realizate de indienii maya din sudul Mexicului şi Yucatan, şi regiunile învecinate Belize (fost British Honduras) şi Guatemala, în principal în timpul aşa-numitului Imperiu Vechi (cca. 317-987), şi a Imperiului Nou (perioada clasică, între cca. 987 şi până la cucerirea spaniolă de către Francisco de Montejo, 1527-1546).

Aurul nu era găsit pe plan local, astfel încât tehnicile de prelucrare a metalului nu au fost bine dezvoltate, cele mai multe articole de bijuterie din metal descoperite în regiune fiind importate din Costa Rica şi Panama. Obiectele principale erau discuri mari, posibil plăci pentru piept, decorate cu motive complicate în repousse, din foi subţiri de aur dublate de lemn sau cupru aurit.

Bijuteriilelocale erau-în principal-realizate din jad, incluzând pandante, ornamente de nas, coliere, brăţări, ş.a. Cele mai multe obiecte au fost descoperite de către Edward H. Thompson

Edward H. Thompson

prin dragarea între 1904-1907 a unui bazin  de la Chichen Itza (Cenote of Sacrifice), Yucatan, Mexic, unde erau aruncate drept ofrande pentru zeul ploii.

 

Colecţia (falsurile) Poniatowski.

Colecţia (falsurile) Poniatowski.

O colecţie constând-predominant-din geme gravate, falsificate, care a aparţinut prinţului Josef Anton Poniatowski (1762-1813)

Josef Anton Poniatowski

; acesta a moştenit o colecţie de geme autentice de la unchiul său, Stanislas Augustus (1732-1798), ultimul rege al Poloniei, şi renumit colecţionar de geme.

Prinţul a fost exilat în Italia; curând după moartea sa, proprietarul pensiunii unde a locuit în Roma a prezentat colecţia acestuia de intaglii unui agent al casei de licitaţie Christie’ s din Londra. Firma a cumpărat colecţia, a catalogat cca. 3000 de piese, şi a vândut-o în 1839.

La scurtă vreme, câţiva gravori de geme contemporani din Roma au pretins că ei sunt cei care au gravat pietrele, unul dintre ei-numit Odelli-având sarcina să le furnizeze semnături falsificate-reale şi imaginare-ale unor gravori greco-romani din antichitate.

Diamant portret.

Diamant portret.

Un diamant subţire, cu două suprafeţe mari, paralele, plate, astfel încât privitorul poate vedea prin el un obiect aflat dedesubt, fără distorsiuni datorate refracţiei.

Cel mai mare diamant cunoscut, de acest tip, este „Russian Table Portrait Diamond”, 25 carate, 4 x 3 cm., aflat în Kremlin, Fondul de Diamante al Rusiei; se crede că ar fi un clivaj dintr-o piatră mai mare.

Uneori un astfel de diamant este găsit în natură (numit „flat”), fiind folosit drept fereastră pentru un portret în miniatură, sau pentru o carcasă de ceas; numit şi „portrait stone”, sau lasque.

George Heriot (1563-1624), bijutierul lui James I.

George Heriot (1563-1624), bijutierul lui James I.

George Heriot

Născut în Edinburgh, a fost admis acolo în breasla aurarilor (1588), devenind bijutier şi aurar pentru James I al Scoţiei. În 1597 a fost numit bijutier al Curţii reginei-consoarte, Anne of Denmark (1574-1619).

L-a urmat pe rege la Londra când acesta a devenit James I al Angliei, 1603. Heriot a executat numeroase bijuterii pentru Anne, majoritatea montate cu diamante; nu este cunoscută nici o piesă care să fi supravieţuit. De asemenea a remontat bijuteriile regale, inclusiv giuvaierul „Three Brothers”.