Marcarea bijuteriilor (IV).
Astfel, fiecare obiect din metal preţios era însoţit-în Franţa-de patru timbre (mărci). Tot aici, pentru prima dată, au fost folosite mărci diferite pentru aur şi argint. Mărcile variau funcţie de mărimea obiectelor, de concesionar, şi chiar de districtul fiscal (generalite). Nu trebuie să uimească faptul că sunt mii de timbre diferite, din care unele nici în prezent nu sunt identificate cu certitudine.
În 1797 a fost întrodus în Franţa un nou sistem de marcare, controlul titlului trecând de la concesionari la stat. Din acest an, titlul este indicat cu un timbru numit ” poincon de titre „, iar plata taxei cu un al doilea, ” poincon de garantie „.
Pe lângă aceste timbre au fost utilizate şi altele, pentru scopuri specifice; dintre acestea, cele mai importante au fost ” poincon de reconnaissance „, introdus în 1750, pentru indicarea componentelor noi adăugate la obiectele vechi.
Alt timbru a fost ” poincon de recense „: noii concesionari puteau menţine marca predecesorului, sau folosi un nou timbru. În cazul din urmă, trebuia întreprinsă aşa numita ” recense generale „; cu această operaţiune, pe obiectele ştanţate de predecesori era aplicat gratuit un timbru special. Prima ” recense generale ” gratuită a avut loc în 1722, după ce s-au recunoscut diverse timbre falsificate de concesionari.
” Poincon de vieux ” este timbrul pentru obiecte vechi, rămase în vânzare, şi care aveau deja un timbru de control.
În aproape toate ţările din Europa, până la sfârşitul sec. XIX, nu au fost folosite timbre diferite pentru obiecte din metal preţios, excepţiile fiind Franţa şi imperiul austro-ungar unde, din 1774, a fost introdus un timbru special pentru obiectele din aur.
expertdiamant 