Romeo and Julieta: King Carol of Romania and Magda (Elena) Lupescu.

Romeo and Julieta: King Carol of Romania and Magda (Elena) Lupescu.

The following post has nothing to do with precious stones or precious metals. Only with two people who died long time ago. Known by my maternal grandfather-Senator of the Kingdom of Romania-and admired by myself.

The original text was published in The New York Times, Friday, July 1, 1977 under the title „Magda Lupescu, 81, the Woman Behind King Carol of Rumania”

„ESTORIL, Portugal, June 29 (Reuters)-Princess Elena, the former Magda Lupescu, who had a 22-year love affair with the late King Carol of Rumania before becoming married to him in exile, died here today at the age of 81, family sources said.

The princess-the former King gave her the title immediately after their five-minute wedding ceremony in Brazil in 1947-had been seriously ill at her home in this seaside resort near Lisbon for two years.

As Magda Lupescu, the titian-haired daughter of a Jewish pharmacist, she was once described as a new Madame Pompadour and one of the most powerful women in Europe. Her flaming beauty turned the heads of royalty and she was seen as the real power behind Rumanian politics until the playboy King’s final exile in 1940.

She lived in seclusion at a villa here after the former King died in 1953.

Wedding in a Rio Hotel

Carol’s wedding to the woman who had been politely described as his companion for nearly a quarter of a century, looked like the closing chapter of one of the 20th century’s most publicized love stories.

The ceremony was performed in a hotel suite in Rio de Janeiro after doctors had told Carol that Mrs. Lupescu, then 47, was dying of leukemia. Afterward she lapsed into a coma but within two weeks had rallied and reported out of danger.

Later, Brazilian authorities questioned the validity of the marriage, insisting on further proof that Carol and Mrs. Lupescu were divorced from their former partners.

Princess Elena was born as Magda Wolff and brought up in Bucharest. Her father was German Jewish.

Met at a Military Ball

After her marriage to a lieutenant in the royal guard, she first met the then Prince Carol, already with a reputation as Europe’s leading playboy, at a military ball. Carol entered the ballroom with his wife, Princess Helen of Greece. His eyes met those of Madame Lupescu and in a moment they were dancing. One night in 1925 Carol abandoned his rights to the throne and vanished. So did Magda Lupescu.

The couple turned up in Paris a few days later, then moved to London, Biarritz and the French Riviera. They lived like honeymooners and caused a sensation wherever they appeared.

Meanwhile, King Ferdinand of Rumania died and Carol’s son, the boy-prince Michael, was proclaimed King. But palace intrigue spawned political chaos and in 1929 the Rumanian Government invited Carol to return and be crowned.

Several months after he returned home, Mrs. Lupescu joined him and began her rise to power. One writer at the time declared that „Lupescu was the sun and Carol a satellite.”

Reportedly on her advice Carol, faced with the growing power of the fascist Iron Guard in Rumania, staged a coup and proclaimed himself dictator in 1937. The end came in September 1940, when Carol was accused of leaning toward cooperation with Nazi Germany. The Government demanded his abdication and the King, protesting his innocence, once again abandoned the throne in favor of his son.

The couple secretly made their way across Europe to Spain, where they were chased by the fascist Falange to the Portuguese frontier. From Lisbon they went to Cuba, where they were refused permission to enter the United States. They took refuge in Mexico, where Carol bought a ranch and financed a nightclub.

By 1944, Carol and Mrs. Lupescu were in Brazil, having arrived at the Copacabana Palace Hotel with 40 trunks, 67 suitcases, two cars, six dogs and wast quantities of jewelry, including two gold crowns studded with gems. The couple moved into Brazilian society and were frequent visitors to gambling casinos.

Bijuteriile lui Huguette Clark, scoase la licitaţie de Christie’s, New York (17 aprilie 2012).

Bijuteriile lui Huguette Clark scoase la licitaţie de Christie’s, New York (17 aprilie 2012).

Christie’s, New York urmează să scoată la licitaţie o colecţie fabuloasă de bijuterii, aparţinând lui Huguette Clark, o femeie misterioasă-şi extrem de bogată-decedată anul trecut la vârsta venerabilă de 104 ani. S-a retras din viaţa publică în 1930.

După toate probabilităţile, aceste bijuterii (printre care un inel cu diamant roz de 9 carate, cushion-cut, evaluat la 6-8 milioane dolari) au stat într-un safe ultimii 70 de ani.

Informaţia apare în blog ca urmare a unei postări pe Facebook a unei colege de la GIA Florenţa, la rândul ei citând o altă colegă de-a noastră, actualmente la Departamentul de Bijuterii a Christie’s, New York.

S-ar putea să vă intereseze:

http://thelook.today.msnbc.com/-news/2012/03/13/10665175/-the-jewels-of-reclusive-heiress-huguette-clark-go-on-auction

HUGUETTE CLARK, în stânga imaginii, cca. 1917.

Goana după perlele americane (VII).

Goana după perlele americane (VII).

La început, spaniolii au considerat inepuizabilă rezerva de perle americane. O însemnare din acele vremuri descrie atitudinea optimistă asupra viitorului pescuitului perlelor în regiune:

„I have oftentymes demaunded of summe of these lordes of the Indians, if the place where they accustomed to fysche for pearles beynge but lyttle and narrowe wyll not in shorte tyme bee utterly without oysters if they consume them so faste, they al answered me, that although they be consumed one parte, yet if they go a fyschynge in an other parte or on another coaste of the Ilande, or at an other contrary wynd, and continue fysshing there also untyll the oysters be lykewyse consumed, and then returne ageyne to the fyrste place, or any other place where they fysshed before and emptied the same in lyke maner, they find them ageine as ful of oysters as though they had never bein fysshed. Wherby we may judge that these oysters eyther remove from one place to an other as do other fysshes, or elles that they are engendered and encrease in certeyne ordinaire places.”

(Las cititorilor blogului plăcerea traducerii.)

Cererea europeană de perle a avut un impact dur asupra bancurilor de scoici din America, iar spre sfârşitul sec. XVI cele cunoscute erau aproape epuizate. În vremurile în care piratul-naturalist William Dampier a vizitat Coasta Perlelor (1681), pescuitul perlelor devenise o activitate la scară redusă. Dampier a făcut cunoscut într-un mod lipsit de echivoc faptul că nici Venezuela, nici Panama, nu mai aveau suficiente perle pentru a stârni interesul piraţilor contemporani. O altă indicaţie asupra problemelor apărute în sec. XVII a fost legată de calitatea perlelor.

În cele din urmă Spania a impus, la mijlocul sec. XVI, restricţii privind pescuitul perlelor, inaugurând un sistem de rotaţie astfel încât nici o insulă să nu poată fi exploatată mai mult de câteva luni. În plus, dimensiunea bărcilor a fost limitată, şi numărul scufundătorilor restricţionat. Este foarte puţin probabil că aceste restricţii au fost aplicate vreodată; din contra, există rapoarte din sec. XVI despre nave de pescuit mai mari, cu mai mulţi scufundători la bord.

O singură CHANEL.

GABRIELLE BONHEUR

O singură CHANEL.

GABRIELLE BONHEUR „COCO” CHANEL (19 august 1883-10 ianuarie 1971)

„Au fost câteva ducese de Westminster. Chanel este doar una.” / „There have been several Duchesses of Westminster. There is only one Chanel.”

Astfel a motivat Chanel refuzul ei de a se căsători cu Ducele de Westminster…

Scopul acestei postări este de a atrage atenţia cititorilor blogului asupra contribuţiei (mai puţin popularizate) unei personalităţi din lumea modei în evoluţia bijuteriilor.

Referinţele despre ea abundă, inclusiv pe Internet; una dintre acestea,

http://en.wikipedia.org/wiki/Coco_Chanel

este amplă şi-în opinia autorului-partizană la adresa ei. Confruntarea cu alte surse ar fi necesară, pentru formarea unei păreri-pe cât posibil-corecte.

Echivalentul în limba română,

http://ro.wikipedia.org/wiki/Coco_Chanel

păcătuieşte (pentru început) printr-o traducere nepotrivită şi rezumată a versiunii engleze.

Goana după perlele americane (VI).

Goana după perlele americane (VI).

Trecând peste aceste pierderi (vezi ep. V), majoritatea perlelor au ajuns în siguranţă în Spania, fiind depuse în tezaurul regal, sau în mâinile negustorilor. Sevilla a devenit cea mai importantă piaţă de perle, poziţie pe care a deţinut-o Veneţia în secolele precedente. Garcilaso de la Vega a scris că perlele din Indiile de Vest erau atât de abundente în Sevilla „încât erau vândute cu grămada…precum vreun fel de seminţe”.

Sevilla a depăşit chiar şi Lisabona care, prin deschiderea unor noi rute comerciale în jurul Capului Bunei Speranţe, controla sursele principale de perle din Golful Persic şi din Golful Mannar. Bijutierii, cei care găureau perlele, neguţătorii şi investitorii se îngrămădeau pe străzile din Sevilla. Prin intermediul lor perlele din Lumea Nouă erau duse în orice parte a Europei, şi chiar în Asia.

Acesta a fost începutul Epocii Perlelor în Europa: perlele au devenit o obsesie pentru elită, punctul culminant al modei, simboluri ale bogăţiei şi puterii. Fără o concurenţă serioasă din partea altor pietre preţioase (tehnicile sofisticate de faţetare a gemelor urmau să se dezvolte abia la mijlocul sec. XVII) perlele erau unice, fără rival. Zonele producătoare de perle din Lumea Nouă, Persia şi India abundă de legende despre antreprenori sau scufundători care au devenit enorm de bogaţi prin descoperirea unei singure perle.

Portretele care înfăţişează membrii familiilor regale din Europa abundă de perle, deopotrivă împodobind hainele şi bijuteriile. Deşi unele dintre acestea erau-probabil-perle europene de apă dulce, sau perle din Golful Persic, altele erau americane.

La Peregrina

La Peregrina

Unele dintre cele mai faimoase perle americane şi-au dobândit propriile nume şi istorii. La Peregrina, o perlă mare, albă, în formă de pară, a fost găsită în Panama, având ulterior proprietari faimoşi. Perla Charles II a fost găsită în 1691 fiind comparabilă, ca frumuseţe şi dimensiune, cu La Peregrina.

O altă perlă din Panama, La Huerfana („Orfana”), a fost numită astfel deoarece a fost descoperită printre cochilii goale, şi nu într-o stridie perliferă. Înainte de a deveni parte a bijuteriilor regale spaniole a fost în posesia Isabelei de Bobadilla, fiica celui care la trimis pe Columb înapoi în Spania, în lanţuri.

Goana după perlele americane (V).

Goana după perlele americane (V).

Perlele venezuelane strânse în prima jumătate a sec. XVI au inundat efectiv Europa Renaşterii. Conform înregistrărilor contemporanilor acestea erau-în majoritate-mici, cu o greutate maximă de 5 carate (1 gram, sau 20 grains), sau cca. 9 mm diametru, şi aveau diverse nuanţe pe lângă cea albă, pură. America a devenit patria perlelor, iar perlele din Cubagua erau la fel de cunoscute atunci precum sunt astăzi perlele de cultură.

Un calcul recent estimează că „după toate probabilităţile, au fost puse mai multe perle în circulaţie între cca. 1515-1545, în principal din regiunea Cubagua şi Cabo de la Vela, decât în oricare altă perioadă de timp înainte sau după aceasta.”

Numărul actual şi valoarea monetară a perlelor exportate de pe Coasta Perlelor sunt dificil de estimat. Numărul a variat de la an la an, pe măsură ce bancurile de stridii perlifere erau epuizate, şi erau descoperite altele noi. Între 1513-1540, partea din perle care a revenit Coroanei spaniole (20%), cunoscută drept „quinto”, sau „cincimea regală”, din Cubagua a fost de 2.375 kg. Dacă cifra poate fi considerată corectă, recolta totală a fost de cca. 11.877 kg. În orice caz, datorită lipsei de acurateţe a rapoartelor, cifra aceasta reprezintă o serioasă subestimare. Dacă, în medie, o perlă venezuelană cântărea 2 grains (0,1 gram, sau cca. 4 mm diametru), această greutate (11.877 kg) ar reprezenta peste 118 milioane perle. În termenii de azi ai pieţei, numărul acestor perle ar valora câteva sute de milioane de dolari.

Exportul perlelor implica, în acea vreme, un număr de călătorii riscante. Perlele strânse în diverse insule erau transportate spre centrele locale de colectare, precum Nueva Cadiz apoi-după ce se deduceau diverse părţi, incluzând „quinto” („cincimea regală”), majoritatea perlelor erau trimise către marile porturi din regiune, precum Santo Domingo. Din porturile caraibe Santo Domingo, Cartagena şi Havana, vasele încărcate cu preţioasele perle, aur, argint, smaralde, plecau spre Spania, un drum plin de primejdii ce veneau din câteva direcţii.

Unele corăbii n-au mai ajuns niciodată la destinaţie, scufundate de uraganele tropicale, inprevizibile în acele vremuri. Altele au fost capturate de piraţi, din ce în ce mai numeroşi de-a lungul sec. XVI. Majoritatea acestora erau corsari englezi, francezi sau olandezi, care jefuiau perlele fie atacând direct vasele, fie satele de pescari. În 1592, când piraţii englezi au fost zăriţi în apropierea coastei de la Cabo de la Vela „fiecare corabie sau canoe a pescuitorilor de perle care a putut fugi…a căutat refugiu în port”.

john hawkins

Un pirat englez, Robert Renequer, a capturat în 1549 o navă spaniolă din Santo Domingo, din care s-a ales cu 9 saci de perle. Celebrii piraţi John Hawkins şi Francis Drake, încurajaţi în secret de regina Elizabeth I, îşi însuşeau perlele spaniolilor de câte ori aveau ocazia.

Francis Drake