Faberge, bijutierul Curţii-ep. 2.
Elizabeth Balleta, prima-balerină a Teatrului imperial Mihail din St. Petersburg a primit, de la un Mare Duce, o cupă realizată din cristal de stâncă, pe care Henry Bainbridge-primul biograf al lui Faberge- a descris-o drept ,,poate cel mai frumos lucru pe care Faberge l-a făcut vreodată”.
Kşesinskaia, de asemeni din corpul de balet petersburghez, poseda o colecţie Faberge, iar pentru Karsavina Faberge a realizat montura cu diamante a unei broşe ce conţinea un superb ametist, dintr-un set ce a fost oferit pe vremuri contelui Zubov de către Ecaterina cea Mare.
Faima Casei Faberge a ajuns în Marea Britanie; Edward VII, un admirator înfocat al Casei, a avut grijă ca multe dintre cadourile destinate soţiei sale, Alexandra, să provină de aici, la fel ca şi cele pentru amantele sale, efectiv fără număr.
Entuziasmul lui Edward VII a fost copiat de înalta societate britanică la un asemenea nivel încât a fost necesară-la începutul sec. 20-deschiderea unei filiale la Londra.
Regele Siamului (actuala Thailanda), Chulalongkorn, a fost un alt admirator care şi-a asigurat o suită de creaţii importante Faberge. Apoi incredibil de bogaţii maharajahi indieni, o serie de mandarini chinezi…
Odată cu dezvoltarea afacerilor, spaţiul din strada Morskaya şi-a dublat suprafaţa; în 1898 a fost cumpărată o nouă clădire, pe aceiaşi stradă, la nr. 24. În 1890 a fost inaugurată ramura din Odessa, în 1987 la Moscova, iar la Kiev în 1905.
În această perioadă erau angajaţi circa 500 de oameni, producând mii de articole, pentru a onora nesfârşitele comenzi.
(Notă: O carte pe care o recomand cu drag, Henri Troyat, ,,Viaţa de fiecare zi în Rusia ultimului ţar”.)
-va urma-




