Black Friday ajunge si la DIAMANTE

Reducere BLACK  FRIDAY

Pret diamante taietura briliant :

Diamant 0.05ct

0.05ct , culoare H , claritate Si1-Si2 : 161lei

0.10ct, culoare H , claritate Si1-Si2 : 322lei

0.15ct, culoare H , claritate Si1-Si2 :  483lei

0.20ct, culoare G-H , claritate Si1-Si2 : 644lei

0.25ct,culoare H , claritate Si1-Si2:  805lei

Diamant 0,25ct

 

Anunțuri

Centre de tăiere a diamantelor (I).

Centre de tăiere a diamantelor (I).

Indiferent de calea pe care o parcurg, diamantele trebuie să treacă printr-un centru de tăiere, un loc în care se află un mare număr de firme de tăiere a diamantelor. Câţiva factori determină modul în care operează aceste centre: obiceiuri locale, reglementările guvernului, costul muncii, preţurile, varietatea diamantelor disponibile.

Fiecare centru de tăiere are propria sa identitate: unul poate fi cunoscut drept cel mai bun loc pentru diamantede înaltă calitate, altul pentru diamante mici. Unele sunt zone comerciale libere, unde nu sunt aplicate taxe sau tarife.

Unele centre de tăiere, precum Antwerp / Belgia, şi New York / SUA, sunt de asemenea centre majore de comercializare, unde diamantele sunt vândute şi cumpărate. Centrele comerciale sunt situate peste tot în lume, în general în zone urbane mari. Un factor cheie a unui centru comercial este bursa diamantelor, care este un club unde se întâlnesc dealerii de diamante, pentru a cumpăra, vinde, şi a face schimb de informaţii de profil.

Centrele majore de tăiere a diamantelor se află în India, Belgia şi Israel; actualmente aceste locaţii trebuie să facă faţă concurenţei din Thailanda şi China. Ţările asiatice au mare parte din aceleaşi tehnologii moderne, dar costul forţei de muncă este mult mai redus. De asemenea, la începutul sec. XXI Canada a început să se afirme ca un centru de tăiere.

INDIA

Industria indiană de tăiere a diamantelor este concentrată în statele Gujarat şi Maharashtra, în apropiere de centrul comercial din Mumbai (Bombay).

Creşterea rolului Indiei pe piaţa diamantelor şlefuite este strâns legată de descoperirea, în 1979, a minei de diamante Argyle, Australia de Vest. Producţia acestei mine a invadat piaţa cu o cantitate enormă de pietre brute, potrivite pentru a produce diamante şlefuite mici. Tăierea diamantelor mici, cu valoare redusă, are mai mult sens într-o ţară ca India, decât într-una în care salariile mari ar face procesarea lor neprofitabilă.

Majoritatea diamantelor finisate în India cântăresc mai puţin de 3 puncte (0,03 carate); dar aceste geme minuscule reprezintă o parte uriaşă din diamantele şlefuite în lume: cca. 90/100 per greutate, şi cca. 35/100 per valoare, la preţ en-gross. Tăietorii de diamante din India sunt recunoscuţi pentru abilitatea lor de a transforma pietre brute, dificil de finisat, în cele mai bine şlefuite diamante posibil.

La sfârşitul anilor 1990 India se situa pe primul loc în ce priveşte volumul diamantelor şlefuite, urmată de Israel, Belgia, SUA şi Thailanda. În 1996 tăietorii indieni au produs cca. 750 milioane diamante finisate, 9/10 din cele şlefuite în lume. În anul 2000 erau implicaţi, într-un fel sau altul, cca. 650.000 indieni, iar diamantele şlefuite au fost principalul articol exportat de India.

Diamante din S.U.A.

Diamante din S.U.A.

În 1906, John Huddleston a descoperit un diamant la ferma sa de lângă Murfreesboro, Arkansas. Aceasta a condus la cercetarea ţinutului înconjurător, fiind descoperite 4 pipe; dintre acestea, două au produs diamante.

Minele din Arkansas au produs în vara lui 1924 un diamant de 41,23 carate, „Uncle Sam”; acest eveniment a creat un

Uncle Sam

interes naţional, dar 90/100 din producţia realizată a fost de calitate industrială, şi niciodată nu a generat marile venituri aşteptate.

Actualmente zona este un parc statal; în schimbul unei taxe de intrare, vizitatorilor li se permite să prospecteze, şi să păstreze ceea ce găsesc. În 1956 un explorator amator a găsit un diamant brut de 15,31 carate, de calitate fină, din care a rezultat un brilint în formă marchiz, de 8,27 carate. Anul următor a fost găsit un cristal de 3,11 ct., numit Eisenhower Diamond, deoarece seamănă cu profilul preşedintelui Eisenhower. În 1990 un vizitator norocos al parcului a cules un diamant brut de 3,03 ct., din care a rezultat un briliant de 1,09 ct, culoare D, claritate Flawless.

În 1990 geologii au decis să reevalueze potenţialul comercial al locului. Aceştia au colectat o probă de sol cântărind 10.000 tone, dar testele au demonstrat un conţinut de diamante mult sub minimul necesar pentru o exploatare viabilă.

O altă descoperire în S.U.A. a fost o pipă de kimberlit la frontiera statelor Colorado şi Wyoming, la mijlocul anilor 1960. În 1996 a început exploatarea diamantelor la Kelsey Lake, Colorado, având meritul de a fi singurul producător din S.U.A. de diamante la scară comercială.

Diamante aluviale au fost descoperite din când în când într-un număr de locaţii din S.U.A. Cel mai mare, 34,46 ct., a apărut în West Virginia, descoperit de Grover C. Jones, care l-a numit Punch John Diamond, în cinstea unuia dintre cei 17 copii ai săi. Un octaedru cu formă bună, de 23,75 ct., de calitate slabă (cunoscut drept Dewey Diamond) a fost găsit în Manchester, Virginia, în 1854.