Goana după perlele americane (I).
(Continuare la serialul „Perlele lui Cristofor Columb”.)
Primii care au profitat de descoperirea perlelor în Venezuela au fost marinarii lui Columb. Printre aceştia, Peralonso Nino, fost pilot pe nava Santa Maria, a primit în 1499 permisiunea regală de a explora Coasta Perlelor, şi de a colecta aceste geme, contravenind înţelegerii ce îi acorda lui Columb exclusivitatea. În principal prin intermediul comerţului, Nino a reuşit să dobândească numeroase perle fine, cel mai probabil din insulele Margarita şi Cubagua, şi din zonele de coastă. Cronicarul Peter Martyr a consemnat că Nino a adus în Spania „96 livre de perle, unele de mărimea alunelor, foarte clare şi frumoase, deşi găurite nepotrivit”.
Aproape în aceiaşi perioadă în care Columb era implicat în tulburările din Hispaniola, un alt marinar de-al său, Alonso de Hojeda, a obţinut cumva harta lui Columb cu America de Sud, plănuind să se întoarcă acolo. A fost însoţit de un italian-necunoscut pe atunci-numit Amerigo Vespucci, care reprezenta interesele familiei Medici din Florenţa; însemnările sale asupra călătoriei au determinat atribuirea numelui său continentelor.
Hojeda s-a întors pe Coasta Perlelor debarcând pe insula Margarita, şi explorând Aruba, Bonaire şi Curacao, înainte de a se îndrepta spre Hispaniola şi Bahamas. A obţinut prin troc 119 marcos de perle (cca. 27 kg), între care se aflau150 perle mari. Înainte de a se întoarce în Spania (1500) a decis să captureze indigeni din Bahamas pentru a-i duce în sclavie; Vespucci pretinde că Hojeda a îmbarcat 232 indieni Lucayan.
În vreme ce profitul total de pe urma perlelor şi sclavilor nu a fost prea mare, 500 ducaţi (1 ducat = 3,5 g aur), a fost primul care a asociat aceste două bunuri-perle şi sclavi-creind un precedent urmat cu entuziasm de numeroşi concetăţeni în următorul deceniu.
###
Pedro Alonso Nino (Peralonso Nino),
http://es.wikipedia.org/wiki/Pedro_Alonso_Nino
fără versiune în limba română; cea spaniolă, mai bună decât engleză.
###
Alonso de Ojeda (Hojeda),
http://en.wikipedia.org/wiki/Alonso_de_Ojeda
fără versiune în limba română.