Mrs. May Bonfils Stanton şi diamantul Liberator.
În anul 1942, în regiunea Gran Sabana (provincia Bolivar, Venezuela), trei mineri au descoperit un diamant brut de o excepţională calitate, denumit Liberator (155 carate). Harry Winston, faimosul dealer de diamante din New York, l-a achiziţionat în 1943, încredinţându-l spre tăiere (1944) expertului Adrian Grasselly. Au rezultat patru pietre, trei în tăiere smarald (39,80 ct., 18,12 ct., 8,93 ct.) şi un marchiz de 1,44 ct.
Diamantul de 39,80 ct a fost vândut în 1947 lui May Bonfils Stanton, fiica lui Frederick Stanton, proprietarul Denver Post. Mrs. Stanton a fost interesată de pietre preţioase şi bijuterii încă din copilărie, acumulând o colecţie impresionantă; printre piesele de rezistenţă, pe lângă diamantul Liberator (I) s-au numărat faimosul Idol’s Eye, şi un colier cu 12 smaralde cântărind 107 carate.
După moartea ei în 1962, colecţia a fost scoasă la licitaţie de firma Parke-Bernet Inc., New York. Liberator (I) a fost cumpărat de Harry Winston.