Diamantele ministrului Mir Jumlah.

Diamantele ministrului Mir Jumlah.

Fiul unui umil negustor de ulei din Ispahan, Mir Jumlah a reuşit în puţini ani să adune o avere imensă, datorită comerţului cu diamante, şi să dobândească o putere considerabilă în statul princiar Golconda (India). Deşi pietrele mari descoperite în mine trebuiau să intre în posesia suveranului său, Mir Jumlah nu a ezitat să le însuşească pe cele mai frumoase dintre ele, lăsând sultanului din Golconda doar diamantele minore ca valoare.

În calitate de ministru de finanţe s-a comportat extrem de dur cu negustorii de pietre preţioase, sancţionând aspru cele mai mici încălcări ale legilor privind comerţul cu diamante. Curtat de către negustorii străini, care se temeau de puterea şi influenţa sa, stăpân al unei averi uriaşe, avea o armată privată constituită din circa 5.000 cavalerişti, 20.000 infanterişti, şi 300 elefanţi de luptă.

Mir Jumlah a stârnit invidia sultanului din Golconda, Abdullah Qutb Shah, care avea motive îndreptăţite să-şi simtă autoritatea ameninţată de către ambiţiosul ministru. În aceiaşi vreme, Mir Jumlah îşi trăda suveranul, încheind acorduri secrete cu principele mogul Aurangzeb, în acea vreme vice-rege al Deccanului, sfârşind prin a intra în serviciul tatălui acestuia, împăratul mogul Shah Jahan (1656).

La Curtea marilor moguli nu s-a prezentat cu mâinile goale, ci a adus în dar mari cantităţi de diamante şi alte pietre preţioase. În 1658, odată cu încoronarea lui Aurangzeb, Mir Jumlah a oferit alte diamante magnifice, continuând astfel până la moartea sa, survenită în 1663.

Printre altele, faptele de mai sus au fost consemnate de către călătorul francez Francois Bernier („Voyage dans les Etats du Grand Mogol”), de către veneţianul Niccolo Mannucci („Storia do Mogor”), şi de către Tavernier („Six voyages…”).

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s