Marea coroană imperială a Rusiei (J. Posier, 1762).
Rus.-Bolîşaya Imperatorskaya Korona; engl-Grand Imperial Crown.
În Fondul de Diamante al Federaţiei Ruse din Moscova se află o coroană, creată în 1762 de către bijutierul Curţii, Jeremiah Posier, pentru încoronarea împărătesei Ecaterina a II-a („cea Mare”); este considerată cea mai scumpă din lume.
Aur, argint; 5.000 diamante indiene, de diverse dimensiuni (4.836 după alte surse), în greutate totală de cca. 400 carate; 75 perle de mari dimensiuni, perfect rotunde; un spinel roşu în greutate de 398,72 carate, al doilea ca mărime din lume, şi una dintre cele 7 pietre istorice cele mai importante ale Rusiei. Înălţime cu tot cu cruce-27,5 cm.
Notă: acest spinel, despre care am mai scris, este menţionat în varii surse străine ca fiind adus din China de către un Nicholas Spafary, emisar al Rusiei între 1675-1678. Este una şi aceeiaşi persoană cu Nicolae Milescu, zis „Spătarul”, zis „Cârnul”, demnitar al Principatului Moldovei.
Iar piatra aceasta celebră a fost proprietatea sa personală, dar din partea împăratului Chinei, însuşită ulterior de către ruşi.