VERDURA-Viaţa şi opera unui artist bijutier (XIV).
Puţine erau semnele care să anunţe că, în curând, însuşi fundamentul vieţii lui Fulco va fi distrus. Prima sugestie a venit într-o zi de primăvară, în timp ce se îndrepta cu mama sa spre Villa Niscemi. Luându-i mâinile în ale ei, Carolina i-a spus cu blândeţe că bunica era bolnavă şi că-în cazul decesului-cei trei Cerda vor trebui să părăsească palatul, şi să locuiască cu tatăl lor. Mai mult, Fulco ar trebui să se gândească dacă nu i-ar place să meargă la un internat, probabil La Quercia, lângă Florenţa, sau la colegiul iezuit Mondragone, în Frascati, „dacă ne vom permite să te înscriem aici”.
Apoi a urmat întrebarea, mai teribilă decât toate faptele prezentate anterior: „Te-ai gândit vreodată ce vrei să faci când vei fi mare?”. Fulco şi-a amintit reacţia: „Am început să realizez că lumea pe care am cunoscut-o dintotdeauna, lumea mea, era pe cale să se dezintegreze, evaporeze, sau-mai curând-să se sfărâme în mici bucăţi, ce nu vor mai putea fi puse la un loc niciodată.”
Astfel, abrupt, s-a terminat pentru Fulco perspectiva unei vieţi fericite. Maria-Felice a fost privată de certitudinile din trecut, precum marele bal promis de bunica, pentru a-i marca împlinirea vârstei de 18 ani. Într-o după-amiază, pe când fratele şi sora se plimbau în grădină, Maria-Felice i-a arătat cu un gest lampa ornamentală, aşezată printre arborii de piper: „De acum nu se va mai aprinde, nici nu va mai fi vreun bal. Ne-am îmbrăţişat cu putere unul pe celălalt apoi, de mână, ne-am întors acasă”.
După aceasta, situaţia s-a deteriorat rapid: „timpul părea că stă pe loc, dar în realitate era pe sfârşite”. Bunica a murit câteva luni mai târziu, în 11.09.1912; apoi, brusc, în palat au început să se strecoare străini curioşi, care examinau registrele, verificau chitanţele, şi cercetau arhivele. Cuvântul „testament”, atunci pe buzele tuturor, dar încă necunoscut lui Fulco, a devenit leitmotivul fiecărei reuniuni ulterioare a familiei.
expertdiamant 