VERDURA-Viaţa şi opera unui artist bijutier (X).

VERDURA -Viaţa şi opera unui artist bijutier (X).

Odată au făcut o oprire anume la Nisa, unde locuia bunicul lui Fulco, Giuseppe Santosteffano, împreună cu a doua sa soţie, Emma Morisot, rudă îndepărtată cu pictoriţa impresionistă Berthe Morisot. Văduvă a pictorului Eugene Isabey, Emma a moştenit un număr de miniaturi înfăţişând doamne, executate de socrul ei, Jean-Baptiste (1767-1855), la Curtea lui Napoleon I şi a împărătesei Josephine. Scopul prinţesei Maria a fost să se asigure că această comoară va ajunge la Fulco.

O altă pasiune a sa a fost muzica, fiind prietenă cu un număr de cântăreţi faimoşi, incluzându-l pe superbul tenore di forza, Francesco Tamagno, primul care l-a jucat pe Otello lui Verdi. Când Fulco a împlinit şapte ani, a fost dus la un matineu la Teatro Massimo. Completat în 1897 de Basile, era al III-lea ca importanţă în Europa, după cele din Viena şi Paris, deopotrivă în ceea ce priveşte acustica excepţională şi grandoarea.

Totuşi, numai un palermitan adevărat putea aprecia subtilităţile ierarhice ale locurilor: spectatorii din sală erau un infern de snobi; al II-lea nivel de loji era cel mai dorit, fiind în rând cu loja regală; în staluri îşi găseau loc funcţionarii, în timp ce oficialităţile mărunte erau admise în primul nivel de loji.

Burghezia era înghesuită în cel de al III-lea; al V-lea găzduia persoanele în doliu şi aristocraţii prea săraci pentru a-şi permite nivelul II, dar prea mândri pentru a fi văzuţi în altă parte. Nivelul IV era cel mai rău, aici găsindu-şi locul persoanele respinse de celelalte straturi sociale.

Opera pe care a văzut-o Fulco (din al doilea nivel de loji) a fost Aida, sub bagheta lui Tullio Serafin, pe atunci un tânăr dirijor promiţător.. A fost o producţie excepţională, dacă judecăm după recenzii, „grandioasă şi magnifică”, „uimitoare”, care a generat ovaţi continue amestecate cu aplauze, alte aplauze, mai multe aplauze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s