Marii bijutieri şi maharajahii indieni (V).

Marii bijutieri şi maharajahii indieni (V).

O astfel de ocazie s-a ivit după moartea reginei Victoria, în 22 ianuarie 1901, urmată de încoronarea lui Edward VII. Acest eveniment a atras la Londra numeroşi maharajahi indieni, iar în 1902 Cartier a deschis aici o filială.

Câteva luni după moartea reginei Victoria, regina Alexandra l-a convocat la Londra pe Pierre Cartier, însărcinându-l să creeze un colier indo-european folosind pietre preţioase provenite din diverse ornamente indiene aflate în colecţia regală. (Regina Alexandra a purtat rareori bijuterii indiene din marea colecţie regală Windsor, deoarece considera piesele greoaie, mai potrivite pentru bărbaţi.)

Rezultatul a fost un colier indo-european elegant, montat cu 94 smaralde caboşon, 12 rubine caboşon, şi 71 perle. Conceput pentru a fi purtat cu trei robe, realizate în India (primite în dar de la Mary, soţia lordului Curzon, pe atunci vice-regele Indiei), colierul i-a plăcut reginei Alexandra, purtându-l frecvent. Pentru Cartier, acesta a fost primul contact cu uimitoarele bijuterii indiene.

O altă comandă faimoasă pentru regina Alexandra a fost un colier resille, creat de Cartier în 1904, în stilul ghirlandă francez din sec. XVIII, popularizat de Cartier în anii 1890, stil la modă până la începutul I-lui Război Mondial. (Stilul acesta a fost admirat de mulţi maharajahi indieni, care au comandat astfel de coliere pentru ei şi soţiile lor). Conţinea 1.027 briliante, cântărind în total 141,4 carate; toate pietrele proveneau din coliere indiene dezmembrate, oferite ei şi lui Edward VII în diverse ocazii.

Printre designerii influenţi de la Cartier (care, la fel ca omologii lor indieni, au fost în mare parte anonimi) s-a numărat Charles Jacqueau (1885-1968), angajat de Cartier în 1909. Cariera sa coincide cu o explozie caleidoscopică de orientalism, iniţiată de popularitatea Baletelor Ruse. Inovaţiile sale stilistice au început în 1913, odată cu colecţia sa de desene ce expuneau motive indiene, tibetane şi persane, adaptate pentru folosinţa vesticilor.

Jeanne Toussaint (1887-1978) a fost un alt designer important de la Cartier, lucrând pentru firma aceasta din 1910 şi până în anii 1970; aceasta-la rândul ei-s-a inspirat in crearea desenelor din bijuteriile indiene. De exemplu, în anii 1930, a popularizat folosirea aurului galben cu carataj ridicat, în combinaţie cu geme colorate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s