Începutul exploatării diamantelor în Africa de Sud (V).

Începutul exploatării diamantelor în Africa de Sud (V).

CECIL RHODES

CECIL RHODES

Britanicul Cecil Rhodes a ajuns în Africa de Sud în 1870, chiar atunci când au fost descoperite primele diamante. Din acea zi înainte a fost un participant entuziast în cadrul industriei diamantelor, aflată în permanentă dezvoltare. Studiind operaţiunile acestei industrii, treptat , a avut ideea de a stabiliza preţurile prin echilibrarea cererii cu oferta. A decis că primul pas este controlarea producţiei.

Rhodes a strâns în jurul său parteneri care să-l finanţeze, cumpărând cât de multe concesiuni a putut. Deja în 1887 compania sa deţinea toate concesiunile din mina De Beers; apoi şi-a îndreptat atenţia spre mina Kimberley.

Între timp, antreprenorul Barney Barnato cumpăra concesiuni în cadrul minei Kimberley pentru propria sa companie, Kimberley Central. În 1887 era acţionarul majoritar la mina Kimberley. O altă întreprindere, French Company era-de asemenea-un acţionar important. Când Rhodes a făcut o ofertă pentru French Company, Barnato a sesizat încercarea de preluare, şi a făcut tot posibilul să o împiedice.

Rhodes şi partenerii săi l-au convins pe Barnato să le permită să preia French Company. Nu s-au oprit aici, ci au început să cumpere toate acţiunile de la Kimberley Central, care nu se aflau încă în posesia lui Barnato.

Pentru a-şi menţine poziţia dominantă, Barnato a trebuit să intre în competiţie cu Rhodes şi partenerii săi, pentru aceleaşi acţiuni de la Kimberley. Această întrecere a determinat o creştere spectaculoasă a preţurilor acţiunilor. Între timp, minerii produceau mai multe diamante decât putea absorbi piaţa; pe măsura creşterii producţiei şi a scăderii preţurilor diamantelor, preţurile acţiunilor continuau să urce. În final, după câteva săptămâni de competiţie, care l-au adus aproape în pragul ruinei, Rhodes controla 60% din acţiuni.

În 13 martie 1888 Rhodes şi-a înregistrat noua sa companie, numind-o De Beers Consolidated Mines Ltd., după numele proprietarilor fermei unde a avut loc una dintre primele goane după diamante. Compania sa deţinea mina De Beers, 75% din Kimberley, şi acţiunile de control la alte două mine din zonă, Bultfontein şi Dutoitspan.

Profitul companiei în primul an a fost de peste 300.000 lire (1 liră serlină de aur, sau sovereign = 7,98 grame aur 22K), un început extrem de promiţător.

În 1900 De Beers controla 90% din producţia mondială de diamantebrute. Ajungând să monopolizeze producţia, Rhodes şi-a atins ţinta de a controla preţurile prin controlul producţiei.

Rhodes a preluat, fireşte, conducerea operaţiunilor, iar Barney Barnato s-a aflat până la moarte (1897) în consiliul de administrare, urmărind-în paralel-alte interese ale sale, incluzând mineritul aurului şi sectorul bancar.

Barney Barnato

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s