Diamante-De Beers (II).

Diamante-De Beers (II).

În 1929 Ernest Oppenheimer a preluat preşedinţia De Beers, chiar când dezastrul financiar lovea întreaga lume şi industria diamantelor. Piaţa acţiunilor a căzut în SUA, începând Marea Criză ce avea să dureze aproape 10 ani.

În această perioadă cererea de diamantes-a redus aproape la zero; multe companii miniere mici au ieşit din afaceri, iar De Beers şi-a folosit resursele financiare şi-aşa limitate pentru a le cumpăra. Progresiv, compania a dobândit controlul întregii producţii din Africa de Sud, exceptând cea controlată de guvern.

În 1930, Oppenheimer a creat Diamond Corporation (Dicorp), care a succedat London Diamond Syndicate, restructurat de acesta în 1924. Scopul Dicorp a fost să achiziţioneze şi să comercializeze diamantele brute de la membrii producători, de la ceilalţi producători din afară, şi de la Uniunea Africa de Sud. În 1932 cererea de diamanteîncă era extrem de scăzută, astfel încât Oppenheimer a închis minele De Beers.

În 1934 Dicorp şi alţi producători importanţi de diamante s-au unit, formând Diamond Producers Association (DPA). Fiecare producător a consimţit să asigure un anumit procent din totalul producţiei. Toţi membrii îşi vindeau pietrele printr-o companie înrudită cu Dicorp, numită Diamond Trading Company Limited (DTC). Dicorp şi DTC au format Central Selling Organization (CSO). Sub îndrumarea lui Oppenheimer aceste organizaţii au sprijinit distribuirea diamantelor brute printr-un singur canal. În 1987 DPA a fost desfiinţată.

Industria diamantelor a resimţit efectele ulterioare ale Marii Crize încă câţiva ani. Chiar şi cu minele închise, De Beersavea în 1935 diamante nevândute valorând 56 milioane dolari, în timp ce vânzările internaţionale de diamante se limitau la 15 milioane de dolari / an.

Ulterior vânzările au început să crească, dar De Beers a ţinut închise minele până în 1944; de-abia în 1952 compania a reuşit să lichideze stocul de diamante.

La începutul celui de-al II-lea Război Mondial, De Beers era cel mai mare furnizor de diamante industriale din lume. În timpul acestui război fabricanţii de echipament militar au mărit cererea pentru diamantele brute de calitate industrială mai mult ca niciodată.

După război, această cerere a rămas ridicată, iar Oppenheimer a format De Beers Industrial Diamond Division (Debid) pentru a satisface nevoile din domeniu; de asemenea, a înfiinţat Diamond Research Laboratory, pentru a dezvolta noi aplicaţii pentru diamantele industriale.

Pe măsură ce lumea îşi revenea după marea conflagraţie, piaţa diamantelor de calitate gemă a început să intre în normal. Statele Unite au devenit mai bogate; la fel s-a întâmplat cu Europa şi Japonia. Chiar trecând-periodic-prin crize, vânzările de diamante în întreaga lume au sporit în mod constant.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s