Inelul cu diamant-Istoria (IV).

Inel cu diamant -Istoria (IV).

Briliantul solitar, cea mai cerută piatră, strălucea deopotrivă pe degetele bărbaţilor şi femeilor, arătând impresionant atunci când mâinile apăreau din mâneci cu dantele ample. În Franţa exista o preferinţă aparte pentru diamantele colorate, iar pentru a satisface cererea unele pietre erau vopsite artificial într-o mare varietate de culori.

La fel ca şi înainte, pietrele mici erau montate în grupuri, împărţite de motive decorative precum cochilii, frunze sau flori, ce completau spaţiile liber. În ton cu moda pentru naturalism, ce prevala în toate artele decorative, erau executate în diamante motive precum flori, insecte şi păsări.

În jurul anului 1770, sub influenţa neo-clasicismului, stilul s-a schimbat. Acum, formele erau simetrice, geometrice (oval, octogon, ş.a.), inelele având dimensiuni mari, ce ofereau mai mult spaţiu pentru aranjarea pietrelor, în mod special diamante, în diverse modele, grupate împreună în buchete, sau împrăştiate simplu pe un fundal albastru-regal.

Aceste modificări ale modei pot fi observate în lucrarea lui L. S. Mercier, Le Tableau de Paris (1788), unde acesta îşi exprima regretul că luxul insolent al femeilor romane-împotriva căruia s-a ridicat Seneca-putea fi văzut acum peste tot în Paris; mai scria despre o femeie care vindea bijuteriiîntr-un magazin din Quai des Orfevres, având „un diamant superb pe deget”, conştientă de efectul pe care îl crea acesta în timp ce cântărea lent tacâmuri de argint şi pietre, şi arăta spre diversele obiecte de pe rafturi, pentru a ajuta clienţii să facă o alegere.

Informaţii despre extraordinarele modele din acea vreme-acum dispărute-sunt furnizate graţie înregistrărilor bijutierului francez Aubert. Era, de exemplu, un contrast de culori între albul pietrei centrale şi rubinele sau safirele care o înconjurau, lucru ilustrat de „un inel vechi montat cu un diamant galben, tăiat briliant, flancat de trei şiruri de rubine”, vândut prinţului de Soubise (1779).

Modelele compuse din diamante montate în pătrate („a quadrille”, 1769), în flori de diamante („bague d’ un bouquet de diamans”, 1767), sau o fundă de diamant (1767) au fost comandate de prinţesa de Monaco, iar o fundă cu 24 pietre tăiate briliant de către marchiza de Vernouillet.

Aubert excela în inele sentimentale de lux: el monta în inelele de căsătorie („alliance”) diamante albe şi galbene; pentru ducele de Lauzun, care a dorit să facă un dar extrem de scump amantei sale, Aubert a furnizat un fabulos „inel montat cu un diamant gravat cu două inimi unite, înconjurat de diamante tăiate rose, colorate (notă: artificial) în verde” (1773).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s