Istoria bijutierilor Cartier-În rue de la Paix.

Istoria bijutierilor Cartier-În rue de la Paix.

(continuarea ep. I: Istoria bijutierilor Cartiel-Începutul.)

ruedelapaix_0

Istoria lui Cartier în boulevard des Italiens prezintă clar ascensiunea irezistibilă a unei familii în care tatăl și fiul s-au completat unul pe celălalt într-un mod ideal. Contactele cu Curtea și burghezia-care își datora averile afacerilor speculative cu acțiuni-le-au asigurat această ascensiune chiar și în anii 1880, dominați de criză.

Un client american a fost înregistrat încă din 1854, dar abia după întoarcerea din Londra (1873) clientela firmei Cartier a dobândit un profil internațional. Ar fi, prin urmare, incorect să pretindem că de-abia după mutarea în rue de la Paix a început să atragă Cartier pe marii cheltuitori din la belle epoque, precum J. P. Morgan, sau pe cei care formau anturajul iubitor de distracții al prințului de Wales. O scrisoare adresată în 1898 lui Lady Gray, scrisă de Alfred Cartier din boulevard des Italiens, în vremea în care se concepeau planuri pentru căsătoria prințesei Victoria cu prințul George al Greciei, conține o cerere ca această doamnă engleză să-și folosească influența pentru a recomanda firma Cartier pentru furnizarea darurilor de nuntă.

În orice caz, între bunurile expuse în boulevard des Italiens, și cele din rue de la Paix, au fost diferențe de dimensiune și stil: bijuteriile alese de către clienții vechiului magazin erau în întregime burgheze, deopotrivă ca formă și aspect, iar articolele produse de Cartier la acea vreme erau în esență aceleași cu cele ale rivalilor.

Însă, la sfârșitul anilor 1860, descoperirea marilor depozite de diamante din Africa de Sud, și vânzările de diamante ale De Beers Mining Company, au dat industriei franceze de bijuterii o nouă dimensiune. O clientelă internațională tânără, compusă din bancheri, industriași și speculatori, concura cu vechea aristocrație. În mare parte, aceștia veneau din America de Nord și de Sud, Anglia și Germania, comandând bijuterii vrednice de un Napoleon, care puneau-pe drept cuvânt- în umbră bijuteriile împărătesei Eugenie.

Unul dintre motivele principale pentru care Cartier s-a mutat în rue de la Paix a fost satisfacerea pretențiilor acestei clientele excesiv de bogate. Aici, la nr. 7, se afla locația celor mai faimoși couturieri din lume, Jean-Philippe și Gaston Worth, patronați de către această elită financiară internațională, dispusă să plătească aceleași prețuri pentru îmbrăcăminte și pentru opere de artă, și care dorea să-și completeze garderobele cu bijuterii pe măsură. Prietenia și căsătoria au adus firmele Worth și Cartier în cel mai apropiat contact, astfel încât politicile și sferele lor de influență s-au unit în mod inextricabil: Cartier a profitat de clientela lui Worth, și această legătură a transformat rue de la Paix în cea mai importantă stradă comercială a epocii.

Atunci, la fel ca și acum, rue de la Paix a format un întreg indivizibil cu Place Vendome alăturată, a cărei columnă centrală constituia monumentul care o încununa. Piața și strada, în orice caz, au apărut în circumstanțe diferite. Atotputernicul ministru Louvois l-a influențat pe Louis XIV să creeze o piață ce urma să impresioneze ambasadorii străini în drumul lor spre Saint-Germain și Versailles. Prin urmare, regele a achiziționat în 1685 Hotel Vendome, și l-a însărcinat pe arhitectul Hardouin-Mansart să proiecteze o piață închisă pe trei laturi.

Când piața a fost completată (1699) Louvois murise, iar planurile fuseseră schimbate: Place Louis-le-Grand era în formă rectangulară, cu colțurile teșite, iar în centru era așezată statuia ecvestră a regelui, creația lui Girardon. Precum statuia lui Bouchardon din viitoarea Place de la Concorde, și aceasta a fost o victimă a revoluției franceze; la ordinele lui Napoleon a fost înlocuită în 1810 cu columna Austerlitz, al cărei material a fost asigurat de bronzul a 1200 tunuri capturate de la austrieci și ruși, în vârful acesteia aflându-se statuia împăratului.

În aceiași vreme Napoleon a ordonat demolarea mănăstirii capucinilor, din partea de nord a pieței, precum și a bisericii în a cărei criptă se aflau rămășițele soției lui Henri III și a doamnei de Pompadour. În acest fel a fost creată o nouă stradă, inițial numită rue Napoleon, iar din 1814, rue de la Paix.

În timp ce Place Vendome a rămas sediul preferat al autorităților orașului, rue de la Paix a devenit  arteră comercială, cu o remarcabilă rapiditate: deja din 1823 număra 6 sau 7 hoteluri, doi sau trei limonadiers, un couturier, și un producător de cizme. Dar de-abia atunci când baronul Haussman, prefectul lui Napoleon III, a creat noi artere largi, și a reproiectat capitala, rue de la Paix a dobândit o importanță strategică.

Poate în 1833 Balzac prefera rue Royale, dar din 1856 rue de la Paix a fost descrisă drept ”largă, răcoroasă, aliniată, nivelată, înșirată cu locuințe superbe; împreună cu rue Royale…cel mai rafinat exemplar de stradă, pe care orice capitală ar fi mândră să o aibă”.

Toate profesiile care întruchipau gustul contemporan pentru lux urmau să se stabilească în rue de la Paix în următoarele decade și, la fel precum în cazul vechilor bresle, aurarii mărșăluiau în fruntea procesiunii, ca o dovadă a rangului lor superior, astfel bijutierii fiind printre primii care să se așeze în rue de la Paix.

Chiar și în perioada în care firma se mai afla în boulevard des Italiens, Cartier a menținut contacte regulate cu cei care-în cursul sec. XIX- s-au stabilit deja în rue de la Paix. Aceștia includeau pe Francois Mellerio (1772-1843), a cărui familie a emigrat din Lombardia în sec. XVI, și care a transferat (cca.  1815) afacerea familiei în rue de la Paix 22, iar mai târziu la nr. 5. Când, în final, acesta s-a mutat la nr. 9, a găsit că este vecin cu Cartier. Un alt bijutier faimos din rue de la Paix a fost Jean-Benoit Martial Bernard (1784-1846), care s-a stabilit la nr. 1 în 1826. Fiul său, Charles Martial Bernard (1824-1896) a fost un membru fondator al cursurilor de design de bijuterii, la care a participat și Louis-Francois Cartier. Firma s-a transferat în 1890 în rue des Pyramides.

Din 1834, nr. 19 era ocupat de firma lui Charles Marret, care a avut o filială secundară la New York între 1848-1857. În Paris, frații Marret au lucrat în asociere cu o figură mult mai importantă, Gustave Baugrand (1826-1870), iar magazinul-stabilit aici în 1861-a fost considerat multă vreme în topul modei. După moartea lui Baugrand firma a fost preluată de Ernest Vever (1823-1884), apoi de fiii acestuia, Paul (1851-1919) și Henri (1854-1942). Vever a fost autorul uneia dintre lucrările standard din istoria bijuteriei, La Bijouterie francaise au 19eme siecle, publicată în 1906. Vever s-a mutat în rue de la Paix nr. 14 în 1904; există dovezi ale legăturilor lui Cartier cu acesta încă din 1853.

Unul dintre cei mai faimoși aurari și argintari europeni ai vremii a fost Aucoc, a cărui firmă se afla în rue de la Paix 6. Louis Aucoc cel Bătrân a preluat afacerea în 1854; Andre Aucoc (1884-1911) a produs argint și argint aurit în stilul sec. XVIII, și a făcut afaceri cu argintărie veche. În 1912 Cartier a cumpărat de la această firmă o supieră din argint, realizată în sec. XVIII la Augsburg.Cartier-Invitation-Card-720

Din 1848 Eugene Jacta (1815-1893) și-a desfășurat activitatea în rue de la Paix 17. Precum Louis-Francois Cartier, și acesta s-a bucurat de patronajul prințesei Matilde, și a împărătesei (notă: Eugenie, soția lui Napoleon III), pe lângă cea a Curții țariste. În 1868 firma a fost preluată de Eugene Bassot, iar în 1886 de Edgar Morgan. În 1867 Cartier, la acea dată încă în boulevard des Italiens, a recepționat bomboniere din aur și cutiuțe de prizat tutun din argint aurit și aur, în stilul Louis XVI.

Jules Debaut, care a lucrat anterior la Boucheron, și-a unit forțele cu Leon Coulon în rue de la Paix 12, înainte de a-și stabili propria afacere la nr. 1, în 1890. La faimosul nr. 7, locația lui Worth, putea fi găsit bijutierul Fontana care, aidoma multor altora, a lăsat Palais-Royal pentru rue de la Paix. O ramură adițională a aceleiași familii de bijutieri a fost stabilită în 1896 în rue Royale, unde asigura același sortiment de atracții precum cele oferite în incinta lui Georges Fouquet.

Acești bijutieri, pentru a numi doar pe cei mai importanți, au transformat rue de la Paix în cea mai scumpă stradă din lume. Nu doar produsele lor erau costisitoare, ci și chiria locațiilor, care a transformat magazinele în obiecte valoroase pentru speculații, aproape imposibil de obținut după 1890. În 1893, de exemplu, Boucheron a încercat să găsească pentru afacerea sa câteva încăperi convenabile în rue de la Paix, dar a fost nevoit-la sfârșit-să se așeze în Place Vendome. Cam același lucru s-a întâmplat, ulterior, cu Rene Lalique: acesta a găsit că este imposibil să se mute din cours de la Reine în rue de la Paix și-la fel ca Boucheron-și-a transferat afacerea în Place Vendome.

În sec. XIX rue de la Paix nu era altceva decât bastionul bijutierilor. În timp ce învecinata Place Vendome a servit drept cartier general al Comunei (notă: Comuna din Paris), urmând căderii celui de-al II-lea Imperiu (circumstanță care a dus la distrugerea columnei Victoriei), rue de la Paix a fost cruțată de astfel de dispute ideologice. Credincioasă vocației sale, oferea spre vânzare, în cele mai mici spații disponibile, tot ceea ce și-ar fi dorit o mare doamnă din Paris, sau un renumit globe-trotter, în materie de bijuterii sau podoabe.

Vizitatorii erau cazați la Hotel Mirabeau (nr. 8), sau la mai pretențiosul Hotel de Hollande (nr. 20), iar mai târziu la Hotel des Iles Britanniques (nr. 22) și Hotel Westminster, ultimul menționat în arhivele Cartier încă din 1860. La nr. 17 putea fi găsită cafeneaua lui Siraudin, luminată de lămpi moderne cu gaz unde, spre sfârșitul după-amiezii, puteau fi văzute oprind landouri elegante, descărcându-și ocupanții. Din 1898 atenția societății s-a îndreptat spre Place Vendome, unde Cesar Ritz și-a deschis hotelul.

Dar ceea ce a transformat cu adevărat rue de la Paix au fost couturierii, manufacturierii de cămăși, pălării, mănuși și parfumuri. Împărăteasa însăși a prevestit o modă bazată pe gustul ei personal, declarat drept stilul epocii, cu care nu puteau concura nici Curtea din St. James, nici cele din Madrid sau Roma. Împărăteasa a găsit toți furnizorii de modă adunați împreună în rue de la Paix, în fruntea lor fiind casa Worth, cizmarul ei, Viault, corsetiera ei, Mme Gringoire, și manufacturierul de parfumuri Guerlain, care a amestecat special pentru ea parfumul ”Bouquet de l’ Imperatrice”.

Apropiata vecinătate cu casele de modă internaționale i-au dat lui Cartier un imbold creator încă de când se afla în boulevard des Italiens, având drept rezultat bijuterii ce au devenit parte integrantă a unei persoane moderne.

edd99c2a62165257ee471d78af894be1

-în curs de completare-

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s