Bursa diamantelor.

Bursa diamantelor .

Începând din 1893, goana după diamante în Africa de Sud a inundat pieţele europene cu atât de multe pietre, încât a determinat o scădere drastică a preţurilor. Un grup de dealeri de diamante din Antwerp a început să se întâlnească într-o cafenea locală pentru a discuta despre criză. Ulterior, au decis să formeze un club pentru a-şi proteja interesele, acesta fiind primul club (sau bursă) a diamantelor.

Termenul „bursă” provine din latinul „bursa”, însemnând „pungă” (cu bani); în întreaga Europa a început să însemne un loc pentru schimburi comerciale. Bursele au devenit-de asemenea-importante centre de informaţii şi sociale.

Inima bursei este o încăpere principală spaţioasă, în care se află mese lungi, înguste. Este luminată de ferestre înalte, tradiţional orientate spre nord, pentru cea mai bună lumină. Există şiruri de telefoane şi birouri, pentru mai multă intimitate.

Bursa este, de obicei, un loc de întâlnire aglomerat şi zgomotos. Cumpărătorii şi vânzătorii îşi desfăşoară mare parte din afaceri deplasându-se printre mesele lungi, şi tocmindu-se pentru loturi sau pietre individuale. Afacerile sunt adesea încheiate cu o strângere de mână şi fraza idiş „Mazal u’ bracha”, însemnând „Noroc şi binecuvântare”.

Bursele impun achitarea promptă a sumelor de plată, şi rezolvă intern neânţelegerile; aceasta scuteşte pe cei implicaţi în tranzacţii de a explica într-o curte de justiţie civilă natura unică a industriei diamantelor. Este, de asemenea, mai eficientă decât sălile de judecată aglomerate, şi manevrele legale ce pot costa averi şi bloca ani de zile bunuri valoroase. Adesea, doi membri ai bursei cad de acord de la început să numească un al treilea pentru a tranşa neânţelegerile, decizia lui fiind inatacabilă.

Un membru poate solicita şi arbitrajul fără consimţământul celeilalte părţi. În acest caz o comisie revizuieşte problema. Dacă descoperă dovezi de comportament incorect, partea vinovată este-de obicei-suspendată pentru o lună. În acest timp este afişată o notificare la alte cluburi şi burse, iar membrii acestora nu vor încheia tranzacţii cu vinovatul. Dacă ofensa este destul de serioasă, persoana poate fi exclusă permanent.

Unele burse se ocupă şi de formalităţile vamale, pentru a uşura circulaţia internaţională a bunurilor; organizează pentru membrii bursei tururi comerciale pe pieţele străine, şi găzduiesc membrii bursei veniţi din alte ţări.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s